E vorba de cartea prof. emerit Philip Zimbardo: Efectul Lucifer: Înţelegerea modului în care oamenii buni devin răi. În carte explică în detaliu renumitul lui experiment care a făcut atât de multă vâlvă în ultimii 40 de ani, experimentul închisorii Stanford. E vorba de Universitatea Stanford din USA, normal.
S-au făcut destule filme inspirate din experimentul psihologului Zimbardo, chiar BBC a făcut un documentar in 2002.
Pe scurt, proful a vrut să demonstreze că mediul modifică omul mult mai mult decât o face personalitatea fiecăruia. În cazul unei închisori simulate oamenii s-ar identifica foarte profund cu rolurile lor, chiar devenind deţinuţi sau gardieni.
Pentru asta:
- a simulat o închisoare în laboratorul de psihologie din interiorul facultăţii
- a ales 24 de studenţi voluntari cât mai normali, non-violenţi, fără probleme psihologice. I-a împărţit întâmplător în două grupe: gardieni şi deţinuţi.
- regulile erau asemănătoare cu cele dintr-o închisoare reală: gardienii sunt singurii care fac regulile, decid acţiuni, etc.
- experimentul trebuia să dureze 2 săptămâni. La final se făcea plata: fiecare student 90$/zi * 14
- În cazul unei agresiuni fizice experimentul era oprit şi studenţii nu îşi primeau banii.
Bineînţeles, a fost un mare fiasco: 5 studenţi au ieşit înainte de termen. Restul au rezistat doar 6 zile. Fiind obligaţi să nu se încaiere pentru că experimentul s-ar fi oprit şi ar fi pierdut banii, nu au existat urme de lovituri fizice. Traume emoţionale, însă, au avut majoritatea deţinuţilor.
Instigaţi de Zimbardo să îşi demonstreze autoritatea, gardienii au făcut urât. O treime din ei au arătat tendinţe sadice autentice. Nu intru în detalii. Pana mea, erau nişte studenţi normali, non-violenţi. Toţi albi.
Sunt multe motive pentru care experimentul nu poate fi considerat un studiu ştiinţific adecvat. Cu toate astea …
Ce a vrut sa demonstreze domn’ profesor?
Că un om normal pus să joace rolul de gardian, chiar se va transforma mai mult decât îi era rolul într-un gardian. La fel şi în cazul deţinuţilor.
Experimentul a fost proiectat să inducă dezorientare, depersonalizare, renunţarea la individualitate. Rezultatele au arătat impresionabilitatea fiecăruia şi obedienţa în faţa unor oameni sprijiniti de instituţii sau ideologii. A fost o ilustrare bună a puterii autorităţii şi a teoriei disonanţei cognitive.
Teoria numita disonanta cognitiva inventata de Festinger sugereaza ca in interiorul nostru exista un instrument care ne ghideaza atitudinile si credintele pentru a trai in echilibru si pentru a evita dizarmonia (sau disonanta). Aceasta ne influenteaza in mod direct procesul de dezvoltare personala, aratand directia in care putem cauta solutii pentru propria evolutie.
Disonanta cognitiva ne pune fata in fata cu o situatie conflictuala in care ne sunt atacate credintele, atitudinile si comportamentele. Acest fapt are ca rezultat o stare de disconfort, care duce la alterarea credintelor, atitudinilor sau comportamnetelor cu scopul de a reduce disconfortul si de a reechilibra balanta. Un exemplu este atunci cand oamenii fumeaza (comportament), dar stiu ca fumatul cauzeaza cancer (cognitie).
Comportamentul participanţilor e cauzat de situaţie şi nu de personalitatea fiecăruia. Transformarea are loc din exterior spre interior.
Rezultatele sunt compatibile cu experimentul Milgam făcut cu doar 10 ani mai devreme.
Intr-un experiment ramas faimos (asa-numitul „experiment Milgram”), Stanley Milgram de la Yale a incercat sa evalueze obedienta/rezistenta la autoritate a individului, atunci cand supunerea contravine principiilor sale morale.
„Am facut un experiment simplu pentru a testa cat de multa durere un cetatean obisnuit ar aplica unei alte persoane, pur si simplu pentru ca i s-a ordonat de catre un om de stiinta.
Oamenii obisnuiti, care pur si simplu isi vad de treaba lor si fara nici o ostilitate speciala din partea lor, pot deveni agenti intr-un proces distructiv teribil. Mai mult decat atat, chiar si atunci cand efectele distructive ale muncii lor devin evident clare, si li se cere sa desfasoare actiuni incompatibile cu standardele fundamentale de moralitate, relativ putini oameni au resursele necesare pentru a rezista autoritatii.” 65 % dintre ei merg pana la moartea celuilalt subiect.
Oricat de multe critici ar avea metoda lipsita de etica a americanului, realitatea depaseste micile experimente psihologice: in cea mai smechera inchisoare a lui Saddam Hussein, Abu Ghraib americanii au aratat ca viata bate filmul: o femeie si un barbat i-au umilit si torturat pe irakieni ca-n…
Un experiment foarte asemanator a fost facut cu elevi, Al treilea val: pana si societatile democratice nu sunt imune radicalismului. Nu orice radicalism: al fascismului, de fapt. Oricine poate deveni un adept, destul de usor.
So, din experimentele de la Univ. Stanford, Yale sau liceul Cubberley din Palo Alto se vede ca stratul asta de comportament social e destul de subtire. Un Hitler sau o gluma de la noi: Noua Dreapta, Vadim au sanse mari oricand. Dammit.
Surse:
filmul The experiment, din 2010
experimentul inchisorii Stanford
site-ul oficial al experimentului
Proful Zimbardo
cartea profului: Efecul Lucifer: intelegand cum oamenii buni devin rai
viata bate filmul: inchisoarea Abu Ghraib
experimentul Al treilea val
teoria disonantei cognitive
experimentul Milgram
.dini, nazist, bineinteles, dar prea putin arian. Nici macar vegetarian.
dini 